
Dispunem de un bar deschis in fiecare zi a activitatii, pe toata durata zborului. Racoritoare, apa, energizante, cafea si mancare, le poti gasi pe toate la bar.
Google Maps > TNT Brothers
TNT Brothers, asociaţie sportivă adusă la viaţă din pasiunea pentru parasutism, mentinuta si crescuta cu dragostea pentru zbor a membrilor sai. Cea mai mare asociatie de parasutism din Romania si una dintre cele mai mari din SE Europei, iti deschide portile in fiecare an din Aprilie pana in Noiembrie.
Cu vreme buna, un avion performant, numeroase facilitati si o altitudine de 4000m, dedicam toata activitatea noastra pentru dezvoltarea parasutismului in Romania, si promovarea parasutismului romanesc in afara granitelor tarii, asigurand multa distractie si salturi memorabile pentru membrii nostri, parasutistii de toate nivelurile de calificare. Afla cum poti sa devii membru.
REGULI DROPZONE
Reguli generale ale dropzone-ului
- În zona aerodromului aveţi mare atenţie la paraşutiştii care aterizează şi la aeronave;
- Accesul pe pista de decolare este interzis, cu excepţia îmbarcării în aeronavă;
- Apropierea de aeronavă este permisă paraşutiştilor doar când aceasta are motorul oprit (cu excepţia îmbarcării paraşutiştilor în loadurile de back to back) sau sub supravegherea unui jump master. Îmbarcarea în aeronavă se face prin spatele acesteia;
- Accesul în zonele restricţionate nu este permis (pista, generator, rigger, crew and maintenance etc);
- Se interzice accesul pe pistă cu autovehicule, staţionarea lor fiind permisă doar în zona special amenajată (parcare) ;
- Consumul băuturilor alcoolice şi al stupefiantelor este strict interzis înainte cu minim 12 ore şi pe durata activităţii de zbor;
- Fumatul este permis doar în spaţiile special amenajate şi departe de echipamentele de paraşutism;
- Consumul de alimente şi băuturi este interzis în zona de pliaj, în hangar şi în avion;
- Copiii vor fi în permanenţă supravegheaţi de un adult, accesul lor pe pista de decolare fiind strict interzis;
- Animalele de companie vor fi supravegheate şi nu vor fi lăsate libere;
- Asociaţia Club Sportiv TNT-Brothers îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii;
- Încurajăm un comportament respectuos faţă de persoanele aflate pe aerodrom, violenţa, atât fizică cât şi verbală, fiind interzise;
1. Documente
Toţi paraşutiştii trebuie să aibă asupra lor următoarele documente în momentul sosirii pe aerodrom şi să le prezinte la cerere personalului Asociaţiei:
- Licenţă paraşutist/aprobarea de zbor pentru elevi;
- Carnet zbor;
- Licenţă medicală;
- Act de identitate;
- Acte paraşută (în cazul paraşutelor personale): documentul paraşutei cu data plierii paraşutei de rezervă, in termen de valabilitate, acte aparat de siguranţă, conform legislatiei in vigoare;
- Paraşutiştii vor avea în permanenţă asupra lor toate documentele necesare zborului;
- Înainte de zbor/salt, se va lua la cunostinta si semna briefingul de catre toţi participanţii la zbor (exceptie facând pasagerii de tandem);
- Plata contribuţiei pentru salturi şi plata chiriei echipamentului (daca e cazul) se va face înainte de îmbarcarea în avion.
Pentru a efectua un salt în tandem, persoana trebuie să prezinte un act de identitate, să completeze formularul de înscriere şi să semneze declaraţia.
2. Siguranta
- În funcţie de condiţiile meteo şi experienţă, Asociaţia îşi rezervă dreptul de a restricţiona accesul la zbor;
- Asociaţia Club Sportiv TNT Brothers poate restricţiona accesul la zbor a paraşutiştilor care au încălcat regulile Asociaţiei sau siguranţa zborului;
- Limitele impuse de intensitatea vântului sunt:
- 7 m/s pentru elevi parașutiști sau pentru parașutiști cu experiență mai mică de 50 salturi;
- 9 m/s pentru parașutiști cu experiență între 51 și 100 salturi;
- 11 m/s pentru parașutiști cu experiență între 101 și 500 salturi;
- 5 m/s pentru parașutiști ce execută salturi pe timp de noapte sau pe apă.
- > 12 m/s – va zbura doar personalul angajat şi colaborator cu Asociaţia Club Sportiv TNT Brothers;
- > 14 m/s – zborul va fi oprit;
- La înregistrare, echipamentul personal va fi controlat de un instructor/ tehnician din cadrul Asociaţiei, inclusiv accesoriile;
- Paraşutistul este responsabil pentru controlul echipamentului propriu înainte de fiecare salt. Instructorii asistă elevii în controlul paraşutei acestora;
- În cazul în care paraşutistul doreşte să sară cu o paraşuta mai mica decât cea cu care sare în mod uzual, se va adresa unui instructor pentru aprobarea acesteia.
- Aerodromul este poziţionat lângă lacul Mihăilesti, astfel paraşutiştii îşi vor însuşi procedura de amerizare;
- Cei care sar cu wingsuit-ul trebuie să aibă minim licenţa C (200 salturi şi 1h cădere liberă). Recomandăm celor ce sar cu wingsuit-ul să aibă un curs în acest sens;
- Elevii sub supraveghere indirecta care nu au obţinut încă licenţa A au dreptul să sară doar cu instructori;
- Paraşutiştii care doresc să însoţească un tandem în cădere liberă (instructor + pasager) pentru amuzament sau pentru a filma trebuie sa deţină minim licenţa C si un minim de 300 salturi, în plus trebuie să aibă acceptul instructorului de tandem şi a S&TA-ului – recomandat 300 salturi de grup şi vastă experienţă de zbor înaintea efectuării acestui tip de salturi.
3. Echipamentul
Echipamentul de bază:
- Este obligatoriu pentru toţi paraşutişti să aibă echipate sistemele de paraşută cu un sistem de siguranţă funcţional tip AAD (Automation Activation Device). AAD tipul ”FXC 12000″ sau similar nu este acceptat pentru categoria Freefly. Este obligatoriu ca paraşuta cu care se sare să aibă un AAD pornit, funcţional şi în termen de valabilitate, exceptie pot fi salturile de swoop cu acordul unui instructor;
- Pentru Freefly este obligatoriu un sistem de deschidere “BOC” (aşezat în josul containerului);
- Clapele de la chingile paraşutei principale să fie bine fixate şi să nu iasa;
- Condiţie excelentă a buzunarului din spandex pentru freefly şi în condiţii bune pentru zborul pe burtă;
- Pentru freefly recomandăm un ham fix pe corpul paraşutistului. Acesta nu ar trebui să se mişte;
- Velcroul de pe ham, de la mânerele de largare şi rezervă să fie în condiţii bune, brida de la paraşuta extractoare bine protejată;
- Ocheţii de închidere (de la principală, dar şi de la rezervă) destul de strânşi şi în condiţie bună;
- Voalura principală şi mărimea acesteia trebuie să fie în funcţie de nivelul de experienţă;
Echipament adiţional:
- Un altimetru vizual este obligatoriu;
- Pentru freefly este obligatoriu şi un altimetru audibil. Un al 2-lea altimetru audibil este recomandat;
- Pentru a utiliza un altimetru audibil este obligatoriu un minim d 25 de salturi;
- Pentru freefly şi grupuri mari de paraşutişti este obligatorie o cască tare;
- Recomandăm sistem de largare pentru toate căştile cu cameră (în cazul în care casca este echipată cu cameră foto, sistemul de largare este obligatoriu);
- Pentru a purta cască full face paraşutiştii trebuie să aibă un minim de 50 de salturi;
- Pentru a purta o cameră în timpul unui salt este obligatoriu un minim de 200 de salturi şi recomandat 300 de salturi; pana la acumularea experientei necesare pentru a purta o camera, nu se vor folosi suporturi de camera fara a avea camera montata.
- În cazul în care paraşutistul are o cameră, acesta va avea grijă la echipare, în avion, la parasirea avionului, la deschidere şi în orice altă situaţie astfel încât aceasta să nu se agaţe de materiale, alţi paraşutişti, să nu lovească avionul etc.
Echipamentul închiriat
- Pliajul parasutelor intra in responsabilitatea detinatorului de licenta de parasutism care le utilizeaza.
- Elevii vor folosi doar parasute puse la dispozitie de catre TNT Brothers, pliate de catre personalul TNT Brothers.
- În cazul în care pliajul paraşutei va fi făcut de personalul TNT Brothers, paraşuta se va aduce din zona de aterizare cu comenzile blocate şi slider-ul decolapsat, se va întinde pe masa de pliaj cu capota aranjată, suspantele întinse şi voalura descurcată, iar tichetul de pliaj va fi poziţionat pe clapa de la rezervă;
- Se presupune că echipamentul închiriat va fi folosit în condiţii normale; distrugerea, degradarea sau pierderea componentelor sale este responsabilitatea utilizatorului;
- Distrugerea bunurilor din proprietatea aerodromului este responsabilitatea persoanei în cauză;
- Fiecare parşutist este responsabil pentru verificarea echipamentului şi echiparea corespunzatoare.
4. Manifest si imbarcare
- Vă veti prezenta la manifest doar dacă sunteţi gata pentru salt, aveţi paraşuta pliată şi tot echipamentul pregătit;
- Ţine-ţi minte numarul zborului în care sunteţi. Ascultaţi apelurile şi ţineţi minte instrucţiunile de îmbarcare;
- Veţi primi un apel la 15 minute, 10 minute înainte de îmbarcare şi apelul de îmbarcare (5 minute), fiind menţionat numarul zborului si jump master-ul;
- Folosiţi machetele (rama tip usă avion) pentru a exersa ieşirea din avion;
- Mergeţi în zona de îmbarcare când auziţi chemarea pentru îmbarcare pentru zborul dumneavoastră (dacă întârziaţi pierdeţi biletul);
- Prezentarea la zona de îmbarcare se va face complet echipaţi şi cu minim 5 minute înainte de decolare;
- Elevii şi tandemurile urcă primii;
- Înainte de îmbarcare se va indica un „jump master” pentru saltul respectiv care va stabili, în functie de dorinţele dumneavoastră şi tipul de salt, ordinea de îmbarcare şi de părăsire a avionului;
- Ordinea de părăsirea a aeronavei este stabilită de jump master şi se ghideaza în general după urmatoarele reguli (implicit ordinea de îmbarcare va fi inversă enumerării de mai jos):
- cei cu skysurf ies primii, dar nu dacă lansarea se face deasupra oraşului;
- belly flyers, de la grupurile cele mai mari la cele mai mici;
- free flyers, de la grupurile cele mai mari la cele mai mici;
- cei ce deschid sus;
- tandemuri şi studenţi;
- wingsuits, tracking;
- În condiţii speciale de vânt această ordine poate fi schimbată de staff-ul DZ-ului;
- Îmbarcarea în aeronavă se va face sub îndrumarea jump masterului, respectându-se schema de îmbarcare a aeronavei;
- Determinaţi ordinea de ieşire şi timpul de separare, discutând cu celelalte grupuri din load-ul dumneavoastră. În load-ul dumneavoastră, jump master-ul are ultimul cuvânt;
- Paraşutiştii trebuie să fie complet echipaţi la îmbarcare şi sunt responsabili pentru echiparea corespunzatoare. Dacă aveţi nevoie, rugaţi un instructor sau ground control să vă verifice echipamentul şi îmbarcaţi-vă în avion prin spatele lui;
- Pentru decolarea avionului paraşutiştii vor purta casca pe cap;
- Pentru cei care deschid sus: anunţaţi Jump-master-ul dacă vă planificaţi să deschideţi paraşuta mai sus de 1400 m;
- Nu deschideţi mai sus de această înălţime decât dacă aveţi permisiunea jump master-ului şi este informat ground control-ul;
- Se va anunţa persoana responsabilă de ground control/jump master în cazul în care cineva vrea să aterizeze in sens invers directiei stabilite de aterizare. Aceasta va fi efectuată doar dacă se obţine confirmarea persoanei responsabile de ground control/jump master şi în condiţiile recomandate (de principiu în cadrul unui salt de hop and pop);
- Pe tot parcursul zborului pilotul nu va fi perturbat sau deranjat;
- Dacă sunteţi cel ce deschide sau închide uşa avionului vă rugăm să o faceţi cu grijă şi să nu o trântiţi.
5. Parasirea aeronavei
- Se vor anunta 3 minute până la salt pentru ca toţi paraşutiştii să poată să se pregătească;
- Paraşutiştii îşi vor verifica paraşuta (în special extractoarea) înaintea părăsirii aeronavei;
- Paraşutiştii vor deschide uşa şi vor începe să sară la comanda pilotului si confirmarea Jump Master-ului, după ce au făcut vizarea în prealabil;
- Pentru aeronava Pilatus Porter paraşutiştii nu vor atinge montantul şi roata;
- Permisiunea de lansare este data de pilot. Nu acceptăm corectări şi întoarceri. Cu toate acestea paraşutistul este responsabil să vizeze, iar decizia de salt aparţine fiecaruia în parte;
- În cazul în care parasiţi avionul la înălţimi mici sau pentru lucru relativ pe cupolă, întrebaţi un instructor al asociaţiei care sunt procedurile speciale care se aplică, înainte de salt;
- Se va respecta timpul dintre grupuri la părăsire, luând în considerare şi timpul necesar pentru a părăsi aeronava;
- Timpul orientativ de separare la părăsire în funcţie de viteza vântului:
- < 5m/s – > 5 secunde;
- 5m/s – > 6 - 8 secunde;
- 8 m/s – > 9 - 12 secunde;
- >10m/s - 15 secunde.
- Părăsirea nu se va întârzia;
- Cei cu Wingsuit şi tracking ies ultimii şi zboară perpendicular pe pista de rulaj. Cei cu Skysurf ies primii dar niciodată deasupra oraşului;
6. Caderea Libera
- paraşutiştii care vor să sară în formaţie trebuie să deţină o licenţă minim categoria B. Detinatorii unei licente categoria A pot efectua salturi în formaţie doar cu paraşutişti experimentaţi (instructori sau deţinători ai minim categoriei C);
- dacă nu aveţi experienţă suficientă, lucraţi tot timpul la 90 de grade faţă de pistă;
- într-un salt de tracking se va zbura perpendicular pe pistă (verificaţi cu un instructor direcţia bună pentru track).
7. Separarea la deschidere si deschiderea parasutei
- La separare şi deschidere se va respecta întotdeauna următoarea schemă:
- Înălţimea minima de separare recomandată este:
- 1700 m pentru grupurile mari;
- 1500 m pentru grupurile mici (<5 persoane);
- Dacă este posibil faceţi tot timpul track 90 de grade faţă de pistă pentru a evita coliziunile cu grupurile dinaintea sau de dupa grupul vostru;
- Înălţimea minimă de deschidere e de 1.000m;
- Înălţimea minimă de deschidere pentru tandem (instructor+pasager) este de 1.400 m;
- Cu paraşuta deschisă, zburaţi paraşuta la 90 de grade faţă de pistă până când următorul grup a deschis.
8. Deschiderea si zborul cu parasuta
- Descrierea locului de aterizare: locul de aterizare este în vecinatatea hangarului conform hărţii;
- Pentru o imagine vizuală mai bună consultaţi planul aerodromului.
Atenţie! Vă rugăm să respectaţi zona de aterizare conform nivelului dumneavoastră de experienţă;
- Cereţi unui instructor să vă arate planul aerodromului;
- Respectaţi zonele de pierdere a înălţimii şi de pregătire a aterizării (schema de pilotare) marcate pe plan. Vă rugăm să nu faceţi conuri (viraje repetate de 360 de grade);
- Nu sunt acceptate manevre bruşte/viraje agresive în zona desemnată pentru schema de pilotare;
- Cu paraşuta deschisă vă rugăm să nu treceţi pista sub înălţimea de 500 m. Zburaţi tot timpul în lateralul ei;
- Nu zburaţi şi nu aterizaţi niciodată pe pistă;
- Se va respecta traficul şi schema de pilotare evitând abordajele. În schema de pilotare nu se va trece niciodată peste pistă;
- Dacă nu sunteţi experimentaţi şi nu vă simţiţi confortabil cu traficul aerian, alegeţi o altă zonă de aterizare neobstaculată în apropierea aerodromului;
- Aterizaţi tot timpul în direcţia indicată de săgeată;
- În cazul în care vântul se schimbă pe parcursul aterizărilor continuaţi să aterizaţi în direcţia stabilită de săgeată;
- Nu vă puneţi în pericol pe dumneavoastră şi pe alţii prin realizarea de viraje la înălţimi foarte joase;
- Apropierile de aterizare a paraşutelor de înaltă performanţă (apropierile pentru swoop) nu trebuie să pună în pericol traficul şi spectatorii;
- Dacă traficul pe cer este aglomerat, limitaţi virajele din schema dumneavoastră la cel mult 90 de grade. Se vor evita zonele obstaculate, ceilalţi paraşutişti şi se va avea deosebită grijă la evitarea lacului din apropierea Aerodromului;
- Odată aterizaţi, fiţi atenţi şi la ceilalţi participanţi la trafic.
Instructorul şef şi/sau S&TA pot accepta excepţii de la prezentul regulament. Deasemenea aceştia pot impune (dacă este cazul) reguli mai restrictive decât prezentul regulament.
DACĂ DORIŢI SĂ ÎNCERCAŢI CEVA NOU SAU AVEŢI ÎNTREBĂRI ADRESAŢI-VĂ UNUI INSTRUCTOR!!!
STAFF
Dragos Boeru
Calificare: Instructor Tandem, Instructor AFF, Instructor IAD, Coach, Master Rigger
Nr. salturi: 5000 +
Bogdan Boeru
Calificare: Instructor AFF, Instructor Tandem, Coach
Nr. salturi: 3000+
Alina Sime
Calificare: Safety and Training Adviser, Instructor AFF, Coach, Camera flyer
Nr. salturi: 1900+
Ramiro Nicolau
Calificare: Instructor AFF, Instructor Tandem, Coach
Nr. salturi: 10500+
Florin Ionita
Calificare: Instructor AFF, Instructor Tandem, Coach
Nr. salturi: 9800+
Alex Nicolau
Calificare: Instructor Tandem, Coach
Nr. salturi: 5500+
Catalin Cotofana
Calificare: Instructor tandem
Nr. salturi: 1500+
Dan Marculescu
Calificare: Coordonator departament foto-video, Camera flyer
Nr. salturi: 2400+
Radu Miclaus
Nr. salturi: 1700+
Catalin Temelie
Calificare: Camera flyer, membru TNT-Brothers 4 way team
Nr. salturi: 1900+
Daniel Andrei
Calificare: Camera flyer, Instructor AFF, Instructor IAD, Coach, Load Organizer
Nr. salturi: 2500+
Andreea Padurean
Nr. salturi: 1500+
Radu Ionita
Calificare:Camera flyer, Packer
Nr. salturi: 2000+
Simona Temelie
Nr. salturi: 65+
Alin Olteanu
Nr. salturi: 5+<
Georgiana Dumitrescu
Marketing
Nr. salturi: 800+
Bogdan Manache
Roxana Marin
Marketing
Nr. salturi: 1
Gabriela Tones
Ilie Petre
Mecanic
Nr. salturi: 1
Noni
Madalina Stoenescu
Office
Nr. salturi: 1
Catalin Motonea
Calificare: Camera flyer
Nr. salturi: 1500+
Alin Potec
Calificare: Packer
Nr. salturi: 300+
Adrian Constandache
Nr. salturi: 4610+
Andrei Ion
Calificare:Instructor AFF, Coach
Nr. salturi: 1300+
Petruta Vladu
Calificare:Packer
Nr. salturi:1
Andrei Rusu
Calificare:Instructor Tandem
Nr. salturi:900+
Dan Toma
Calificare: Camera flyer
Nr. salturi: 1000+
Petrica Popescu
Calificare: Instructor Tandem
Nr. salturi: 1500+
- Vizualizări: 86661